Chiul masiv în Parlament la cererea de arestare preventivă a deputatului UDMR, Marko Atilla

Publicat: 08/04/2015, 13:24
Actualizat: 08/04/2015, 15:30

Deputații au fost prezenți ieri în număr mare la ședința de plen în care s-a votat modificarea Statutului deputaților și senatorilor, după care au încasat suma forfetară și au plecat acasă. Sărbătorile alături de familie au fost mai importante decât un vot pentru o cerere a procurorilor.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a intrat în sală și a anunțat: „nici nu închid ședința, că nu am deschis-o”. A fost cea mai scurtă ședință din istoria Camerei Deputaților, Zgonea cerându-le celor de la UDMR să vadă dacă deputatul Marko Attila chiar vrea să demisioneze din Parlament.

Deputatul UDMR, pe numele căruia DNA a cerut încuviințarea arestării preventive, a trimis săptămâna trecută o copie scanată a demisiei sale. Plenul Camerei a decis că această formă de demisie nu poate fi luată în considerare și că se așteaptă o demisie o oficială a parlamentarului UDMR.

„Am primit prin mail demisia astăzi în jurul orei 3 și am printat și am dat președintelui Camerei. Acum zece zile, pe 20 martie, am avut o întâlnire cu domnul Marko în Ungaria, el atunci mi-a spus că se gândește la o demisie și astăzi am primit demisia prin mail.

În două zile va ajunge probabil și originalul prin poștă. Este o decizie curajoasă, o decizie corectă și sunt convins că va reuși să demonstreze nevinovăția. Eu, personal, azi nu am vorbit cu el, dar i-au transmis colegii prin mail. Sunt convins că a acționat conform legii atunci când era vorba de retrocedări și despăgubiri. Apreciez această decizie. Și până acum procedura de urmărire și investigare se făcea. Nu a fost oprită procedura niciun moment, el este urmărit penal, nu se blochează nicio procedură. Demisia nu este incertă, dacă aveți impresia că cineva se joacă de 1 aprilie cu demisia domnului deputat vă înșelați. El și-a dacă și-a dat demisia și a scris-o cu mâna lui operează de azi”, a declarat săptămâna trecută liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Liderul grupului PNL din Cameră, Ludovic Orban, a spus că nu vrea o dezbatere politică pentru că este Paștele.

„Se vede din decizia care a fost luată că suma forfetară s-a dat ieri și nu astăzi. Dacă voiau să-și țină oamenii din majoritate se dădeau astăzi. Puteți să cerereți listele și să vedeți câți sunt prezenți. Dar nu vreau să fac o dezbatere politică, este Paștele”, a fost poziția lui Ludovic Orban.

Procurorii au suspiciuni că, în 2008, Marko Attila Gabor, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare, titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75 de milioane de euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire.

În afară de Horia Geogescu, în același dosar, instanța a decis arestarea lui Mihnea-Remus Iuoraș, Ingrid Popa-Mocanu și Constantin-Cătălin Canangiu, foști membri ai Comisiei ANRP, și a experților evaluatori Gheorghe Vișoiu și Alexandru-Florin Hanu, acuzați de abuz în serviciu. În ceea ce îi privește pe experții evaluatori Neculai Nistor și Dorin Cornel Drulă, ICCJ a dispus ca aceștia să fie cercetați în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă, contestația urmând să se judece tot la instanța supremă.

Procurorii au dispus cercetarea sub control judiciar a președintelui din perioada în care s-au acordat respectivele despăgubiri, Ingrid Zaarour, ea demonstrându-le anchetatorilor că suferă de o boală incurabilă.

Anchetatorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și față de fostul vicepreședinte al comisiei din ANRP Remus Virgil-Baciu.

Deputatul Marko Attila nu mai beneficiază de imunitatea parlamentară începând din 3 decembrie 2014, atunci când colegii săi au încuviințat arestarea preventivă a deputatului UDMR, în dosarul de corupție al fostului procuror șef al DIICOT, Alina Bica, privind despăgubirea de la ANRP pentru un teren supraevaluat.

Între timp, dosarul a fost trimis în judecată, însă procurorii au fost nevoiți să disjungă cazul lui Marko Attila de cel al Alinei Bica, pentru că el nu s-a aflat în țară și nu a putut fi audiat.

„Având în vedere faptul că procedurile de citare față de inculpatul Marko Attila-Gabor nu au putut fi îndeplinite în totalitate, în așa fel încât să nu poată fi invocate nerespectarea unor garanții procesuale privind inclusiv dreptul la apărare, întrucât acesta este plecat din țară, se va dispune disjungerea cauzei, urmând ca cercetările să fie continuate într-un dosar distinct, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, potrivit procurorilor DNA.

În 4 decembrie 2014, avocatul lui Marko Attila, Eugen Iordăchescu, declara că deputatul UDMR se află în Budapesta, la o întâlnire a maghiarilor de pretitutindeni, motiv pentru care nu a fost prezent la DNA, unde fusese citat de procurori pentru a da explicații în dosarul despăgubirilor.

În noiembrie 2014, deputatul UDMR Marko Attila a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un alt dosar privind restituirea unor imobile.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Corpul unui bărbat dat dispărut a fost găsit trei zile mai târziu într-un aparat de...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul...
Vin ninsorile și în București! Când ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
România ar putea adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa de vizitat în 2024? În...
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Vremea marilor schimbări pentru aceste zodii. Se mută în casă nouă
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Un studiu arată că, atunci când suntem obosiți, devenim și mai agresivi